De-ar plânge luna zi şi noapte...

Aleargă luna după soare...
Sâ-i dea lumină şi-mplinire!
Stă după nori în aşteptare,
De la apus, în zori, să vină...
Să-i ia dureri prin alinare!


Aleargă luna după soare...
Să-l mai seducă înc'odată!
El are-o stea în depărtare,
Frumoasă mult şi nepătată...
O supernovă , prin mişcare!


Aşteaptă luna de la soare,
Să-i mai dea raze de lumină,
Dar el o lasă-n aşteptare...
Să stea pe nori! Ca o felină....
Din coarne-şi face două gheare!


Ce l-ar mai prinde!...
De-ar putea?!?
Cu ghearele spre el se-ntinde....
El fuge tare şi nu vrea
Mijloc de lună a mai cuprinde!


S-a-ndrăgostit...
Şi are-o stea!
Mai sus şi înspre răsărit!
Să facă luna tot ce vrea...
Nu se mai las'ademenit!


De-ar plânge luna zi şi noapte...
El merge doar la steaua lui!
De-i seacă lacrimile toate,
Chiar de rămâne a nimănui...
Cu ea nu mai stă nicio noapte!


Ar sări luna-n vârf de munte,
Cu coarnele tot ridicate...
Să stea la pândă! De l-ar prinde?
Nu s-ar mai teme de păcate!
Dar vraja nu se mai întinde!!!


Ce neagră e de supărare!?!
Ce tristă e şi părăsită !
Plină de praf şi nicio boare...
N-o răcoreşte! Chinuită...
Se-nneacă-n valuri mari, amare!


Mijloc de lună nu cuprinde!
Nu se mai las'ademenit,
Să-i ia dureri prin alinare,
Cu ea nu mai stă nici-o noapte!


Din coarne-şi face două gheare...
Dar vraja nu se mai întinde!
O supernovă în mişcare...
Cu drag pe soare-n braţe-l prinde,
Pierind dureri prin alinare.


autor Miti Dumitru Ioan Ciolan.